sâmbătă, 22 martie 2008

M-am hotarat sa devin femeie

M-am hotarat sa investesc in superficial. M-am hotarat sa ma ingrijesc mai mult de aspectul meu fizic. Ce ar putea intra in categoria asta?...Pai in primul rand mainile. Am niste maini prin excelenta oribile. O sa am ceva de munca, tinand cont ca am mai avut de cateva ori tentative de a le infrumuseta si am ratat de fiecare data. Ce e ciudat e ca de fiecare data cand am vrut sa fac o schimbare de look a fost vorba de un baiat. Acum simt ca pur si simplu nu mai pot sa merg in bocanci cu ghiozdan. Stiu ca o sa imi fie greu pentru ca eu nu sunt farduri, tencuieli, zorzoane si mai ales eu nu sunt GENTI. Urasc gentile, dar din pacate nu pot merge in pantofi si cu rucsacul meu iubit de munte.
Mainile sunt un proiect pe termen lung. Insa, un pas important pe care il voi face curand este achizitionarea unei perechi de pantofi. Poate cu acea ocazie imi voi mai lua si o camasa sau o bluza mai eleganta. As putea chiar sa exagerez cumparandu-mi o fusta.
Un alt proiect pe termen lung este sa imi bronzez pielea creponata si celulitica. Dar cum nu imi place la mare si nici vara aceasta nu vad cum as putea ajunge macar cateva zile sa o vad o sa apelez la un minunat set de lotiuni autobronzante. Un costum de baie imi voi cumpara totusi (din banii de bursa).
Tenul ar fi pasul urmator. Din fericire nu mai am cosuri, dar cine stie cand or sa se intoarca. Oricum ar fi e bine sa ai un ten curat. Asa ca in fiecare seara imi dau cu crema si cu lotiune astringenta.
O regula ce incerc sa mi-o fixez bine de tot in cap si in viata: “nu mai pleca niciodata nearanjata de acasa”. Nu mai esti un copil ce isi poate etala sufletul prin fiecare por, acum esti mare, trebuie sa astupi tot ce tine de interior. Nimeni nu trebuie sa vada ca acel cos ce tocmai ti-a iesit in frunte pentru ca este o revarsare a nemultumirilor, frustarilor tale. Esti chiar tu! Si nu poti permite ca ceilalti sa te vada asa. Cearcane! S-a dus vremea lor, ele sunt nevoia de a da afara oboseala si ca om mare nu ai voie sa fi obosit, deci nu ai voie sa ai cearcane. Si cand tot zidul asta o sa fie gata am sa imi pot incepe viata de adult si de femeie.
Daca nu ar fi un cliseu (nu imi plac cliseele) m-as plange ca sunt femeie, dar de ce sa nu recunosc ca imi place. Nu am fost niciodata barbat asa ca nu compar. Ma gandesc doar la bancul pe care l-am ascultat azi dimineata la radio, cel mai misogin lucru pe care l-am auzit vreodata.
Am uitat ce era mai important! Ma vopsesc! Cu asta chiar renunt la adolescenta. Adolescenta mea a fost un pic atipica pentru ca nu am suportat toate lucruile pe care celelalte tinere le adora. Nu stiu de ce nimic nu ma oboseste mai tare ca shoppingul. Cand ma gandesc ca trebuie sa iau sute de magazine la picior, sa dau de fete obosite si sictirite de vanzatoare nesatisfacute si sa probez diferite articole care fie nu imi plac fie nu imi vin, ma apuca groaza. Shoppingul mi se pare cea mai grea proba in a fi femeie
Daca stau bine sa ma gandesc sunt pe cale sa fac o investite daca nu profitabila macar placuta. Imi construiesc un zid bun, o masca impenetrabila si pe deasupra o sa fiu si frumoasa, in sensul comercial, bineinteles. Ca ceva sau cineva sa fie frumos trebuie in primul rand sa existe. Asa ca un fard, un fond de ten, o hanta nu te pot face frumos cu adevarat. Pot crea iluzii …si asta si fac. Ajungi uneori sa te pacalesti chiar tu. Mainile unui stilist talentat pot face minuni. Dar pana cand? Cat iti poti intretine zidul? Si ce se intampla cand incepe sa se darame? Atunci incepe drama pentru ca atunci nu mai poti ascunde ceea ce o viata te-ai ferit sa arati. Atunci te intrebi daca a meritat. Nici batran nu am fost niciodata asa ca nici asta nu pot spune cu siguranta.
Ceea ce stiu sigur e ca m-am hotarat sa devin femeie.